Așa cum ProSport anunța încă din urmă cu șase zile, Ioan Mărginean nu va mai ocupa funcția de președinte, la Gaz Metan. Site-ul oficial al echipei anunță faptul că marți, 21 iulie, Mărginean și-a încetat raporturile contractuale cu Gaz Metan și că nu va mai ocupa nicio funcție în cadrul clubului.
Ioan Mărginean a fost instalat pe postul de președintel al echipei medieșene în 2016.
Mărginean a încercat pe ultima sută de metri să schimbe decizia acționarilor de a-l numi pe Valentin Iordănescu în funcția de președinte, dar nu a reușit. Vărul lui Edi Iordănescu își va intra în funcție și Edward va fi, cel mai probabil, noul antrenor, din sezonul viitor.
Pe această cale îi mulțumim pentru munca depusă în cei mai bine de patru ani petrecuți la Mediaș, pentru aportul adus la rezultatele echipei și pentru contribuția avută la ieșirea din insolvență a Clubului Gaz Metan Mediaș”, se arată în comunicatul emis de Gaz Metan.
Ioan Mărginean a dat verdictul, la ProSport Live, în lupta pentru titlu dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj, iar fostul oficial al echipei Gaz Metan Mediaș susține că gruparea oltenilor ar merita să câștige trofeul.
Ioan Mărginean a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Mihai Rotaru, patronul echipei Universitatea Craiova, iar acesta susține că finanțatorul oltenilor se implică 100% la formația din Bănie.
„Eu zic că a fost un moment de cumpănă când s-a dat acel penalty. Eu zic că ar fi stat altfel lucrurile dacă nu se dădea acel penalty. Craiova are un patron care face fotbal zi și noapte. L-am cunoscut. E foarte constructiv, foarte pătimaș. Jucătorii sunt premiați, au jucători pătimași și toate aceste lucruri aduc succesul. Craiova merită pentru stadion, pentru fani, pentru patron.
O echipă care joacă fotbal și e ofensivă are șanse mai mari să primească penalty. Arbitri sunt cu totul altfel de oameni. Nu cred că au prins drag de Craiova. Ei trebuie să își apere propria piele.
Nu m-am săturat de CFR Cluj. Dan Petrescu nu are viață. Dimineața, la prânz și seara mănâncă fotbal. Se pare că s-au crezut prea repede campioni… Soarta… Trebuie să mai ai și un pic de noroc în fotbal. Eu îl înțeleg pe Dan Petrescu. Oamenii ăia au jucat un număr record de meciuri. Gândiți-vă ce înseamnă să plăteșt niște salarii imense, să plătești 35 de jucători. E mare lucru.
Nu cred că e o strategie a celor de la CFR cu testul Covid-19. Ultimul meci se va juca cu titlul pe masă, la Craiova. Cine va fi mai bun, va câștiga”, a spus Ioan Mărginean, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER